Astazi vreu sa va vorbesc, chiar daca sunt prea putine cuvintele, despre omul care mi-a schimbat sufletul, mintea, viata. Despre omul care m-a invatat sa Il cunosc pe Dumnezeu si sa Il gasesc in mine si in tot ce ma inconjoara. Despre omul care a plecat, poate prea devreme, dar care a ramas vesnic in inima si mintea mea.
M-am nascut si am crescut intr-o familie crestina, insa pentru mine, in acea perioada, credinta insemna sa nu muncim duminica si in zilele de sarbatoare, bunicii sa se imbrace frumos si sa mearga la biserica, sa ne spunem rugaciunea seara si sa ne impartasim, imbracati cu haine noi, de Florii. Pana cand, in jurul varstei de 15 ani, o prietena m-a invitat la o ora de religie. Initial nu mi s-a parut o idee prea buna, ba chair imi parea o pierdere de vreme. Totusi curiozitatea m-a indemnat sa merg. Acum stiu ca Dumnezeu a lucrat, prin oameni. In momentul in care am intrat in biserica si am vazut cate personae de varsta mea erau adunate acolo, am inceput sa devin interesata, insa cand parintele a inceput sa vorbeasca cu noi am fost de-a dreptul coplesita. Felul in care spunea fiecaruia ce avea nevoie sa auda, uneori cu umor, chiar cu o usoara ironie, felul in care ne apropia pe fiecare cu multa dragoste de Dumnezeu si de el, felul in care ne mai si certa, exact ca un parinte, m-a facut sa imi deschid larg bratele si sufletul spre credinta si sa imi doresc ca in acele ore timpul sa se opreasca in loc.
Se spune ca dorul nu poate fi exprimat in cuvinte! Acum,
cand as vrea sa includ in aceste randuri toata frumusetea acelor timpuri,
inteleg ca intr-adevar nu se poate! As vrea ca toata lumea sa inteleaga ce om
frumos era parintele si ce binecuvantata ma simt ca l-am cunoscut, dar, din
pacate, nu exista destule cuvinte!
De la parintele am invatat ca nu suntem singuri, ca in cele mai grele momente, cand simtim ca totul in jurul nostru se naruie, Dumnezeu este cu noi, ne ridica si ne sprijina mereu. In fiecare clipa grea a vietii imi aduc aminte pilda in care viata omului este comparata cu o calatorie pe o plaja cu nisip. Pe plaja se vedeau cate doua perechi de urme, adica Dumnezeu merge alaturi de om pe parcursul vietii. Insa in momentele grele se vedea doar urma a doi pasi, iar omul i-a reprost lui Dumnezeu ca atunci cand i-a fost greu l-a lasat singur. Raspunsul lui Dumnezeu, care s-a intiparit foarte adanc in inima mea, a fost ca atunci L-a dus pe om in spate. Indiferent cat de greu credem noi ca ne este, cat de negrii sunt norii pe cerul vietii noastre, Dumnezeu este cu noi!
M-am dezvoltat ca om si ca bun crestin sub indrumarea
parintelui. M-am descoperit, am crescut, am invatat sa iubesc, sa cred si sa
sper, sa fiu ambitioasa si sa vreau sa imi depasesc limitele sub privirile lui.
Iar pentru toate acestea, si nu numai, nu am cuvinte sa Ii multumesc lui
Dumnezeu pentru ca ni l-a trimis!
Obisnuia parintele sa ne spuna ca o sa mergem fiecare pe
drumul lui, o sa intram in valtoarea vietii si nu vom mai avea timp de
intalnirile noastre. Atunci il contraziceam din tot sufletul, insa viata ne-a
aratat ca a avut inca o data dreptate. Dar nu noi am fost cei care am plecat, a
plecat el, pe un drum pe care deocamdata, fizic, nu l-am mai putut urma. Cu
toate acestea sufletele noastre nu s-au despartit niciodata. Am inteles mult
mai tarziu ca parintele si-a indeplinit misiunea pe acest pamant si a trebuit
sa plece pentru a se odihni langa tronul ceresc. In momentul in care a plecat
am crezut ca nu voi mai putea niciodata sa Il iubesc pe Dumnezeu si sa mai
intru in biserica, am crezut ca toata lumea mea minunata s-a sfarsit si nimic
si nimeni nu mai conteaza, nici chiar propria persoana. Dar, amintindu-mi
de invatamintele parintelui si
bineinteles cu ajutorul Lui Dumnezeu, am inteles, chiar daca mai tarziu, ca
parintele era, este si va ramane mereu cu noi. Tot ce avem noi de facut este sa
fim aproape de Dumnezeu si sa ne traim viata uramnd calea Lui Hristos – “si
toate celelalte se vor adauga”.
“Si era preot un om..si tu ai ramas, Alina” asa isi incheie
parintele cele cateva cuvinte pe care mi le-am scris pe o Biblie. Acum stiu ca
am ramas ca sa arat lumii intregi ce lucrare minunata a facut el cu noi! Acum
stiu ca am ramas ca sa spun tuturor ca Dumnezeu e bun, nu ne “bate”, nu ne
pedepseste, nu ne paraseste. Acum stiu ca am ramas ca sa devin un om mai bun,
mai frumos, mai curat iubindu-l pe Dumnezeu si ducand invataturile parintelui nostru
drag mai departe!
Alina's blog 